CAPITOLUL 12. Decorul

[p. 175]

12.2. Frecvenţa şi agregarea motivelor decorative – ceramică lucrată la roată

Statistica decorului este o operaţiune delicată. Dacă am reduce discuţia la vasele întregi, sau pentru care partea prezentă este semnificativă (cel puţin 7/10 din corp), am rămâne cu mai nimic. Negociind, din contră, cu toate fragmentele decorate, avem un lot numeric mult mai reprezentativ, dar şi cu o realitate alunecoasă. Pentru majoritatea absolută a obiectelor decorate nu ştim unde începe decorul sau unde se opreşte. Câmpul zonalizării[5] arată cel mai adesea IV-V? sau ?V-VI, dacă nu ?V?. Pentru toate notaţiile de tipul ?V-VII nu putem garanta că ceea ce este notat Motiv 1 este într-adevăr primul sau al doilea. Ceea ce putem constata obiectiv este agregarea motivelor, acolo unde există (sau a putut fi înregistrată). Oricum, spectrul motivistic, ca şi al tipurilor de agregare, este limitat pentru cultura Ipoteşti-Cândeşti. Pe de altă parte, toate loturile comparate au o fragmentaritate asemănătoare (cu excepţia materialului de la Ipoteşti care, deşi nu are piese întregi, are multe jumătăţi superioare complete - s-au publicat numai acestea?...).

Tabelele descriptive se găsesc în Anexe, p. 303-305 – Agregarea schemelor decorative. Din tabele lipsesc menţiunea zonalizării şi calităţii decorului, deoarece ar fi rezultat liste de cinci ori mai lungi şi – mai rău – ar fi fost greu analizabile. Consideraţii despre aceşti factori vor fi realizate separat. Constatarea principalelor teme şi metode de realizare constituie principalul obiectiv al acestei expuneri. Tabelele vor fi comentate, pe scurt, pentru a uşura “lectura” lor – neîndoielnic dificilă pentru cei neobişnuiţi cu codificările (singurele care fac însă prelucrarea posibilă), atenţionând din start asupra unor caracteristici regionale pregnante.

La Gropşani, seria B (prima în ordine cronologică), se remarcă raritatea apariţiei unei a doua teme decorative (cel puţin în comparaţie cu orizontul A), ceea ce în principiu este o caracteristică timpurie a culturii Ipoteşti-Cândeşti, ce o apropie în oarecare măsură de cultura romană târzie; este de remarcat aici că, în ciuda acestui caracter general (statistic), aici înregistrăm singurul caz în care pe unul şi acelaşi vas sunt angajate 3 motive decorative distincte (ca tip sau tehnică). Utilizarea pentru incizie a unui instrument ascuţit cu vârf simplu este o altă caracteristică ce apropie acest lot de normele uzuale ale ceramicii romane. Utilizarea uneltei cu vârf multiplu se află la aproape cel mai scăzut nivel din toate loturile analizate, dar se referă totuşi la aproape jumătate din ceramica decorată, ceea ce pune o serioasă distanţă faţă de moda sud-dunăreană şi arată certe particularităţi locale. Din lot absentează canelurile (= incizii late)[6], care sunt relativ frecvente (mai ales pe loturile timpurii). Se remarcă şi “decorul involuntar” (notat ca atare), dar şi un exemplar unicat, respectiv un vas lucrat la roată lentă, decorat cu alveole (a se avea în vedere că lotul ceramic coboară în secolul V).

[p. 176]

La Gropşani–serie A se renunţă la inciziile simple în favoarea canelurilor (diferenţa între cele două tehnici este mai mult una de nuanţă), decorul tinde să se aglomereze, angajându-se de trei ori mai des al doilea motiv decorativ, inclusiv organizarea decorului pe mai multe registre. Accidental apare şi aspectul în “coaste orizontale”, fiind mai greu de decis dacă este vorba despre o tehnică de modelare (ca la unele vase romane) sau o tehnică decorativă ce doar imită modelele sud-dunărene.

La Ipoteşti decorul liniar simplu este regula. Inciziile orizontale, efectuate cu un instrument cu dinţi, reprezintă jumătate din cazuri (de cele mai multe ori într-un singur registru, ceea ce este analog siturilor romane de la Dunăre). Un alt sfert îl reprezintă “decorul involuntar”[7], cu aspect similar, dar cu o trasare superficială, corodată[8]. Ultimul sfert este împărţit de caneluri (12%) şi de linii în val trasate cu un vârf unic. Cu o singură excepţie – nu este utilizat decât un singur motiv decorativ. Acest aspect “clasicist”, simplu şi aerisit, nu este însă o caracteristică bine definită a perioadei de început. La Gropşani şi Copăceanca sunt angajate relativ obişnuit cele două motive (linia dreaptă şi valul) asociate, într-o manieră care ar putea fi la fel de convenabilă şi secolului VIII, de pildă.

La Dulceanca IV peisajul este sensibil mai variat. Decorul trasat cu unealta cu dinţi rămâne majoritar (37 %), decorul liniar este covârşitor (aproape 90 %). Angajarea a două motive sporeşte la 16,3 %. Ceea ce particularizează situl este frecventa folosire a canelurilor – în locul inciziilor subţiri -, respectiv o treime din vase, şi mai ales prezenţa vaselor cu “coaste orizontale”, ceea ce presupune folosirea unei spatule rotunjite[9], care adună aproape 12 procente; profilul exterior al acestor vase are un aspect asimilabil arcadelor. Pentru claritate, aceste “coaste orizontale” ar putea fi considerate ca nişte caneluri alăturate (fără spaţiu). Acest regim decorativ apropie Dulceanca IV cel mai mult de moda decorativă a ceramicii romane sud-dunărene; fără a presupune cu necesitate importul direct, racordarea la modele sud-dunărene sugerează legături destul de bune (respectiv producători care au cunoscut direct realităţile din cetăţile romane).

La Dulceanca II începe să se profileze un stil decorativ care este din ce în ce mai specific ariei nord-dunărene, dar cu atât mai îndepărtat de cel sud-dunărean. Canelurile şi “coastele orizontale” sunt în scădere, angajarea valului se produce în aproape o cincime din cazuri, unealta cu dinţi este tot mai folosită, folosirea celor două motive principale devine frecventă (21,3%), implicit utilizarea a două sau mai multe registre.

La Dulceanca I a procesele descrise supra continuă, iar asemănările cu Dulceanca II sunt izbitoare. Canelurile sunt tot mai puţin folosite, în favoarea motivului în val.

La Dulceanca I b se poate descrie o tendinţă “barocă”. Decorul tinde să se complice, prin folosirea frecventă a două motive (47%), prin utilizarea extensivă a valului (53%), prin etalarea pe mai multe registre. Canelurile – ca indicator al influenţei sudice - sunt pe cale de dispariţie[10].

[p. 177]

În ciuda datării tradiţional târzii a aşezării de la Soldat Ghivan, multe caracteristici, inclusiv decorul, sugerează mai multe analogii cu siturile timpurii dinspre vest. Astfel, angajarea rară a două motive, cât şi utilizarea rară a motivului în val (ambele 17%), pot fi considerate în general ca definitorii pentru loturile timpurii. Oricum, posibilitatea de a judeca siturile din bazinul Dâmboviţei inferioare după criteriile din Muntenia de vest şi Oltenia pare limitată. O caracteristică paradoxală a siturilor bucureştene este angajarea frecventă a canelurilor, aspect care apropie mai mult această zonă de un mijloc decorativ tipic cetăţilor romane târzii. Apogeul este atins de Ciurel – seria A. Cele trei loturi de comparaţie au şi alte trăsături particulare, cum ar fi modesta angajare a motivului în val – respectiv aproximativ jumătate din cifrele de la Gropşani A şi Dulceanca I b. Distanţa faţă de Oltenia se traduce direct într-o distanţă a mijloacelor decorative, care, în centrul Munteniei sunt mai puţin apropiate modelului “Dunării Mijlocii”.

Să vedem în continuare Tabelul sinoptic al elementelor statistice cumulate de decor:

Specificităţile locale fac tabelul de necitit, pe orizontală. Se pot preciza doar nişte tendinţe generale. Există tendinţa de aglomera decorul, prin apariţia unui al doilea motiv şi a mai multor registre, exceptând desigur faza finală, de dispariţie a ceramicii lucrate la roată. Celelalte tendinţe sunt direct legate de prima: angajarea tot mai frenetică a valului, până la jumătate din piesele decorate, şi creşterea continuă a procentajului decorului liniar, care devine nelipsit. De reţinut că siturile din nordul Munteniei (care lipsesc din loturile analizabile) par caracterizate de o sobrietate sporită, în care tema în val apare târziu şi în proporţii mici. Vorbind tot despre loturi inanalizabile şi despre aceeaşi temă, se pare că decorul vălurit reprezintă o prezenţă covârşitoare pe ceramica de la Porţile de Fier şi din aval. Pătrunderea acestui tip de decor dinspre Dunărea Mijlocie, pe această cale, pare o ipoteză demnă de formulat, chiar dacă ea va trebui confirmată pe loturi ceramice semnificative. Creşterile semnificative de pe tronsoanele Olteniei şi Munteniei de vest sunt un indicator în acest sens.

Tabelul sinoptic al elementelor de decor nu mai lasă nici un dubiu asupra faptului că la Dulceanca I suntem în prezenţa a două aşezări distincte[11], din două momente cronologice diferite. Similar, existenţa unor orizonturi cronologice distincte la Gropşani şi Ciurel nu mai poate fi contestată, loturile având caracteristici net deosebite. Graficul ilustrativ are în general sens, cu evidenta – dar normala - falie dintre Ipoteşti şi Dulceanca IV.

[p. 178]

Studiind dispunerea motivelor pe registre verticale, în general acestea sunt două sau trei. Dacă sunt folosite două motive, regula este trasarea motivului liniar în poziţie superioară, la limita dintre gât şi umăr, abia apoi fiind trasat motivul ondulat (există o singură excepţie). Motivele alternează cu sau fără interval, dar fără suprapuneri (parţiale şi foarte rare, deci accidentale). O excepţie relativ sistematică de la regulă s-a înregistrat la Gropşani, unde se întâmplă ca motivul ondulat să suprapună, cu marginea, una sau ambele benzi orizontale din registrele superioare sau inferioare (v. vol. III, pl. XXIV/13). În seria A de la Gropşani aceste cazuri sunt de două ori mai numeroase decât cele în care motivele nu se suprapun. Interesant de observat este şi că acest fenomen nu a fost notat pentru seria B (anterioară). Acest fenomen poate fi pus pe seama tendinţei de aglomerare a decorului, şi anticipează cu aproape două secole momentul în care suprapunerea motivelor va deveni o practică curentă.

În legătură cu aşezarea decorului pe corpul vasului, ar mai fi de spus că, dacă este adevărat că, în general, decoraţia se opreşte la diametrul maxim (sau imediat dedesubt), există şi excepţii[12]: una la Soldat Ghivan, două la Ciurel, cel puţin câte una în aşezările de la Dulceanca, una la Ipoteşti, şi nu mai puţin de 8 în aşezarea 2 de la Bratei, din care numai două în primul nivel (final de secol VI), iar restul de 6 pe nivelul b, adică în plin secol VII, ilustrând procesul de extindere a decorului pe jumătatea inferioară a vasului.

Studiul calităţii decorului[13], atât cât poate fi realizat pe ilustraţia desenată, confirmă ideea unei legături privilegiate cu lumea sud-dunăreană pentru Dulceanca IV şi Dulceanca II. Iată, în ordine descrescătoare, mediile de lot: D. IV – 3,9; D. II – 3,5; D. I a, D. I b şi Ipoteşti – 3,3. Având în vedere că acestea sunt medii, diferenţele sunt substanţiale, trebuind să aibă vreo semnificaţie. Cifrele ar putea fi traduse ca un aport tehnologic sud-dunărean direct, fie prin importul de piese (mai puţin plauzibil pentru oalele borcan), fie prin folosirea serviciilor unor meşteri moesici. Evident, există riscul de a nota nu simetria şi precizia execuţiei decorului de pe vase, ci acelea ale desenatorului; iată de ce putem face comparaţii, eventual, pentru publicaţiile aceluiaşi autor. Cu titlu de inventar, media de la Soldat Ghivan este de 3,33, iar mediile de la Ciurel A – 3,67, iar de la Ciurel B – 3,56. Tot spre comparaţie, ceramica de la Gropşani a fost notată în medie cu 3,1, ceea ce este inacceptabil, fiindcă ceramica lucrată la roată în Oltenia este sigur superioară aceleia din Muntenia. Am furnizat cifrele doar pentru a ilustra eşecul de a folosi ca termeni comparativi publicaţii diferite. Criteriul calităţii decorului ar trebui să rămână însă în atenţia arheologilor, în special pentru analiza internă a sitului, plecând de la obiectele reale.

[p. 179]

O comparaţie cu lotul de la Iatrus este instructivă. Numai 15% din ceramica romană târzie este decorată[14], iar în interiorul acestei categorii predomină net decorul simplu, orizontal, trasat cu un vârf simplu (mai lat sau mai îngust). O categorie restrânsă o reprezintă decorul realizat prin modelarea vălurită a peretelui vasului (15,4% din ceramica decorată). Alternanţa în registre orizontale-ondulate se regăseşte numai pe câteva vase de provizii, decorul fiind trasat cu un singur vârf (adesea lat, de tip canelură). Fără a avea statistici pentru alte situri din Moesia Inferior şi Scythia Minor, pot să afirm că, în linii mari, regimul decorativ este similar cu cel descris mai sus[15].

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – tipuri decorative pe ceramica lucrată cu mâna

---

[5] Pentru lectura acestui capitol sunt de revăzut termenii documentaţiei teoretice din secţiunea I a lucrării, în special § 3.8.

[6] Această afirmaţie trebuie luată în toată exasperanta ei relativitate: în primul rând nu există o definiţie utilizabilă a “canelurii”, în al doilea rând ilustraţia Gropşanilor s-a realizat la o scară atât de mică (1/6 cel mai adesea, dar şi 1/8) şi cu o tuşă atât de groasă, încât aprecierea – de pe aceste desene – a facturii unor elemente decorative sau a profilului buzelor presupune acceptarea din start a posibilităţii erorii. Acest episod ne lămureşte că desenele nu trebuie realizate la scara de publicare (cum se proceda, din necesitate, acum câteva decenii), ci la scara 1/1, realizându-se astfel un plus de detaliere şi precizie, desenele urmând a fi micşorate prin diverse procedee (inutil de enumerat aici, cel mai bun procedeu fiind cel mai cunoscut).

[7] În lucrarea de sinteză asupra culturii Ipoteşti-Cândeşti (FERCHE 1984, p. 133) autorii raportului final de săpătură (ROMAN & 1978) susţin că striurile de pe exteriorul vaselor nu constituie o intenţie de decor, ci sunt urme de rotaţie. Sunt de făcut mai multe întâmpinări. În primul rând micile fragmente (provenind însă de la obiecte de mari dimensiuni) de la figurile 7/5, 6 sunt chiar decor (în val), în stilul vaselor de provizii sud-dunărene; oala de la fig. 4/5 are caneluri în toată regula, iar pentru alte cazuri urmele reprezentate pe profil, la exterior, greu s-ar putea numi altfel decât incizii (fig. 7/10; 8/2). În al doilea rând, urmele roţii, când apar, ar trebui să fie mai vizibile pe interior decât pe exterior, şi mai pronunţate la partea inferioară decât la cea superioară, din motive care aproape nu mai trebuie explicate (efortul maxim al olarului, pentru înălţarea vasului, se aplică în acel loc). Ori, pe ilustraţia publicată urmele sunt mai vizibile pe exterior şi în partea superioară decât cele făcute normal de roată, situaţie în care intenţia decorativă nu mai poate fi contestată, indiferent că s-a realizat cu un vârf bont, cu un piaptene sau cu spatula olarului (de pildă la momentul aranjării angobei pe suprafaţa vasului). Oricum, ceea ce primează la decor este aspectul, intenţia fiind discutabilă iar unealta ipotetică.

[8] Pe materialul de la Copăceanca (un sit practic contemporan) am constatat că pereţii sunt puternic corodaţi, compoziţia pastei având nisip fin, dar prea mult, ceea ce crează incertitudini asupra naturii decorului.

[9] FERCHE 1992, fig. 8/6, 7; 12/5; 17/1, 3, 6; 18/1.

[10] Lucrurile stau aşa dacă luăm în discuţie Moesia Inferior, teritoriul roman aflat în faţa Câmpiei muntene. Am avut în vedere săpăturile de la Iatrus (BÖTTGER 1982, în special planşele 45-48), sit aflat chiar în faţa râului Vedea. Neasemănările, atât pentru formă cât şi pentru decor, sunt dezarmante. Oricât ar părea de curios, analogii apar în lumea romană, dar mai departe, în Dacia Ripensis, la Porţile de Fier (Dj. Jankovic, în Balcanoslavica, 3, 1974, fig. 4, apud POPOVIĆ 1979, p. 632, fig. 9), şi la Čaricin Grad - Justiniana Prima (POPOVIĆ 1979, p. 645, fig. 28). Această ceramică se caracterizează prin profile de buză ceva mai simple şi prin angajarea liniilor orizontale şi a celor în val în registre succesive, trasate cu o unealtă cu un singur vârf sau cu pieptenul. Această combinaţie de elemente este caracteristică pentru ceea ce se numeşte "cultura dunăreană" din bazinul mijlociu al Dunării (RUSANOVA 1976, fig. 46/5-8; COMŞA 1968, fig. 1/5, 8) şi va fi transmisă veacurilor următoare. În ce priveşte situaţia de la Dulceanca I b, am putea să ne punem problema nu a unei slăbiri a influenţei romane, ci a unei influenţe din altă direcţie. Sucidava, care era parte a provinciei Dacia Ripensis, a putut juca rolul unui releu între lumea vest-balcanică şi Câmpia munteană (fără a pune aici direct în discuţie producţia ceramică de la Sucidava, ci doar rolul de culoar).

[11] Pentru regulile înserierii cronologice, vezi MICHELS 1973, capitolul 5: Seguence Dating through Seriation, pp. 66-82; ORTON &1993, p. 189-194 - Seriation.

[12] Greu de înţeles scăparea autoarei monografiei de la Dulceanca I (FERCHE 1974, p. 93) când afirmă “... decorul este plasat fără excepţie, numai pe jumătatea superioară a vaselor” (subl. S.D.F.), deşi pe pagina afrontată (92), la fig. 97, un fragment ceramic are un element decorativ clar (val) la mică distanţă de baza vasului. Astfel de excepţii nu sunt chiar atât de rare; a se vedea FERCHE 1974, fig. 69/4, 97/(10), FERCHE 1986, fig. 16/4, ROMAN & 1978, fig. 7/10; la Copăceanca a apărut, încă din primul complex, un fragment de oală cu decoraţie pe tot corpul (valuri alternând cu linii orizontale).

[13] Procedura este foarte simplă. În baza de date se dau note de la 5 (= f. bine) la 1 (= f. rău), având drept criterii principale simetria, regularitatea trăsăturii, echilibrarea elementelor. Evident, pe această cale se obţin medii, care pot prilejui o nouă înseriere, care, fără a fi foarte importantă în judecata ansamblului, constituie un element de comparaţie interesant.

[14] BÖTTGER 1982. Lotul de referinţă este compus din oale cu şi fără anse.

[15] OPRIŞ 2000 pentru Capidava (motivul în val este întâlnit o singură dată, pe un vas de provizii); SUCEVEANU 1982 pentru Histria. De observat că în acest din urmă sit ornamentul vălurit lipseşte complet. Se subliniază o dată în plus că acest tipar (pattern) decorativ este un specific al Dunării Mijlocii şi al Illyricum, elementul diluându-se progresiv spre gurile Dunării. Este de adăugat că frecvenţa vaselor decorate pare mai mare la Histria, în comparaţie cu Iatrus.